Knauf Insulation - Vata Minerala Ecose Technology
Dezumidificator si purificator AlecoAir D35 KOSMO 35 l /24h WiFi

O participare record la cea de-a IX-a editie a Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010: 215 proiecte si peste 160 de arhitecti participanti

Data: 2010-09-30

O participare record la cea de-a IX-a editie a Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010: 215 proiecte si peste 160 de arhitecti participanti
Arhitectura sustenabila, solutii de arhitectura cu resurse minime si o participare record la cea de-a IX-a editie a Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010
Bienala de Arhitectura Bucuresti a atras participarea unui numar record de lucrari si birouri de arhitectura. Astfel, BAB 2010 oglindeste experienta acumulata de birourile de arhitectura din Romania in ultimii ani, dar si o densitate de idei de arhitectura valabile, cu case mai bine inchegate, mai decente si mai confortabile.

„Anii de boom economic care au precedat criza financiara au prilejuit constructia de arhitectura contemporana de calitate, iar aceasta perioada de educare si evolutie s-a reflectat si in lucrarile aparute in ultimii doi ani, in care se manifesta apetenta publicului pentru arhitectura moderna” apreciaza arh. Constantin Goagea, director al revistei Arhitectura si co-organizator al Bienalei de Arhitectura.

Evenimentul este amplu ca si continut si desfasurare si propune o serie de expozitii tematice care intregesc cea mai ampla manifestare arhitecturala din Romania. Pilonul central este insa expozitia cu lucrarile participante in cadrul concursului de arhitectura, care va fi deschisa publicului incepand cu data de 1octombrie 2010, gala de premiere urmand a avea loc pe 11 octombrie 2010.

Editia curenta a atras participarea a 215 proiecte, un numar record de lucrari, toate realizate in ultimii doi ani. In concurs participa atat lucrari realizate de arhitecti romani in alte tari, precum Elevetia, Italia, Austria sau Belgia, cat si lucrari realizate de arhitecti din afara tarii pentru beneficiari din Romania.

\"Bienala


Dintre cele 215 lucrari inscrise, in urma preselectiei au fost acceptate in concurs 171 de lucrari, in crestere cu peste 30% comparativ cu editia precedenta, in care au concurat 122 de proiecte. „In Romania criza a fost mai putin agresiva decat in alte piete, cum a fost Spania de exemplu, tara in care s-au inchis poate cele mai multe birouri de arhitectura” subliniaza arh. Constantin Goagea. in Romania construirea nu a fost oprita atat de abrut, iar arhitectii care au continuat sa lucreze au acordat mai mult timp perioadei de conceptie si de executie. Chiar daca inca nu se poate spune ca au aparut solutii de arhitectura pentru vremuri de criza, arhitectii au supravietuit ca profesie si au inteles responsabilitatea lor in folosirea inteligenta a resurselor.

La concurs vor participa in total 96 de birouri de arhitectura, respectiv 163 de arhitecti. Din juriu fac parte autori nominalizati si premiati in cadrul editiilor precedente, precum si doi arhitecti de renume din strainatate. Presedintele juriului este arhitectul olandez Nanne de Ru.

Concursul se va desfasura pe sase sectiuni. Vor fi doua sectiuni de arhitectura, una pentru cladiri mai mici de 1.000 de metri patrati, iar cealalta pentru lucrari mai mari de 1.000 de metri patrati. La acestea se adauga o sectiune pentru urbanism si spatii publice, una de arhitectura de interior, scenografie si design de obiect. O a cincea sectiune vizeaza proiectele de restaurare a monumentelor si de reabilitare a cladirilor, iar ultima este dedicata publicatiilor de arhitectura. Cea mai larga participare este inregistrata de proiecte de arhitectura pentru cladiri mai mari de 1.000 de metri patrati.

Mai mult de un sfert din proiectele aflate in competitie vizeaza constructia unor locuinte individuale, urmate ca numar de proiectele concepute pentru spatii de birouri. Spre deosebire de alte editii, se remarca prezenta in concurs a unui numar important de lucrari de proiectare de spatii culturale si spatii pentru artisti. De asemenea, au fost acceptate in a doua faza a concursului si patru proiecte de amenajare de spatii publice.

Organizatorii si partenerii ai Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010:

Organizatori: UAR, revista Arhitectura, Asociatia Zeppelin; cu sprijinul: Ambasada Olandei; Institutul Polonez; MNAC; AFCN.
Partener: Roca;
Sponsori: Rockwool, Velux, Lafarge, FSB, Hafele, Knauf Insulation, Energobit Schreder, Egger, Fastius, Bang & Olufsen, BMW- masina oficiala a BAB 2010;
Parteneri media: Arhitectura, Arhitext, Igloo, Arhitekton, Oris, Era21, Metszet, Romania Libera, Radio France International, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Observator Cultural, Elle Decoration, 24fun, 9am, Bicau, Metropotam.

Expozitii care fac parte din Bienala de Arhitectura Bucuresti 2010:

BAB 2010 continua seria inceputa in 2008 prin evenimentul „Idei mici pentru un oras mare” cu proiectul Magic Blocks, care propune activarea zonelor urbane centrale de-a lungul bulevardelor socialiste din Bucuresti. Proiectul propune strategii de recuperare a spatiului public si de  integrare in oras prin folosirea unor bucati foarte mici de teren neocupat si nerevendicat de nimeni, din spatele acestor blocuri. in aceste spatii vor avea loc diverse tipuri de interventii cu implicarea comunitatii locale. O initiativa a Asociatiei Zeppelin, Archis Interventions, Point4, Hackenbroich Architekten, revista Arhitectura (www.e-zeppelin.ro), cu sprijinul Fundatiei Erste, Goethe Institut, AFCN, UAR, Roca.
Editia din acest an a Bienalei de Arhitectura a fost precedata de lansarea expozitiei “Rien ne va Plus / Faites vos Jeux”, organizata de catre Uniunea Arhitectilor din Romania, revista Arhitectura si asociatia Zeppelin, in colaborare cu PAVILION UNICREDIT si sprijinita de Ambasada Regatului tarilor de Jos. Produsa in Olanda, de Powerhouse Company, expozitia se concentreaza asupra impactului crizei economice asupra arhitecturii si include o analiza documentata incepand cu crahul financiar din 1929 si terminand cu criza actuala. Vernisajul a avut loc pe 16 septembrie 2010, expozitia urmand a fi deschisa pana pe 21 noiembrie.

Bienala va gazdui si o alta expozitie denumita „Balkanology”, organizata de Muzeul Elvetian de Arhitectura si Centrul de Arhitectura din Viena. Aceasta vorbeste despre crizele profunde si evolutiile urbane si arhitecturale pe care le traverseaza tarile Europei de sud-est, precum si despre solutii alternative si proiecte comunitare. Caderea sistemului economic socialist in Iugoslavia, Albania, Romania si Bulgaria a provocat un val extensiv de constructii improvizate in toata zona balcanica. Aceasta expozitie va incepe in data de 15 octombrie, la MNAC si se va incheia pe 15 noiembrie 2010, punand astfel punct acestei editii a Bienalei.


www.arhitectura1906.ro
www.e-zeppelin.ro
www.bab.ro

Calendarul de evenimente al Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010

16 septembrie – 21 noiembrie / “Rien Ne Va Plus” / expozitie olandeza despre arhitectura in vremuri de criza / Pavilion Unicredit, Bd. Nicolae Titulescu nr.1 (P-ta Victoriei)
01 octombrie – 26 octombrie / “Expozitia concurs de arhitectura romaneasca”/ principala expozitie a Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010 / Galeria ¾, Etaj 3, Teatrul National Bucuresti, spatiu al MNAC, Bd. Nicolae Balcescu nr. 2.
8 octombrie / 2 conferinte profesionale de arhitectura arh. Nanne de Ru si arh. Lukasz Zagala / Galeria ¾, Etaj 3,Teatrul National Bucuresti, spatiu al MNAC, Bd. Nicolae Balcescu nr. 2.
8 – 10 octombrie / calatorie jurizare in tara
11 octombrie / Gala de premiere a expozitiei concurs de arhitectura romaneasca din cadrul Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2010 / Galeria ¾, Etaj 3,Teatrul National Bucuresti, spatiu al MNAC, Bd. Nicolae Balcescu nr. 2.
14 octombrie – 5 noiembrie / Magic Blocks 2010 – in spatele cortinei de beton / Centrul de Introspectie Vizuala, str. Biserica Enei, nr. 16.
15 octombrie – 15 noiembrie / Balkanology / Expozitie realizata de S AM Swiss Architecture Museum, Basel in colaborare cu Az W Architekturzentrum Wien, finantata de ERSTE Stiftung / Muzeul National de Arta Contemporana Palatul Parlamentului Aripa E4, Intrarea prin 13 Septembrie
Organizatori: Uniunea Arhitectilor din Romania, revista Arhitectura si Asociatia Zeppelin

Vizionari 825

Stiri din aceeasi categorie”

In perioada 8 - 11 aprilie se desfasoara #TotulPentruCasaTa - evenimentul care aduce in prim plan latura digitala a stilurilor de constructie, amenajare si echipare a oricarui tip de locuinta. #TotulPentruCasaTa este al doilea concept virtual dezvoltat de ROMEXPO si reuneste firme cunoscute din industria home & deco care prezinta cele mai noi produse si tehnologii aparute in acest sector.
Arhitecture Conference&Expo premiaza in aceasta toamna proiectele realizate de arhitecti in cadrul Galei Premiilor, ce va avea loc in 6 octombrie la Cluj-Napoca
Otelul are o influenta directa asupra dezvoltarii societatii moderne si a procesului de urbanizare.
Sub conceptul „Primii care va facem viata mai simpla cand alegeti modelul si tipul de piatra potrivit pentru decorarea casei”, showroom-ul de piatra naturala PIATRAONLINE relanseaza platforma www.piatraonline.ro.